Vrem să te ajutăm să cunoști mai multe despre igiena orală, să înțelegi diferitele planuri de tratament și împreună să luăm cea mai bună decizie pentru tine.
Fără halate. Fără prejudecăți. Fără presiune. Suntem locul unde tehnologia dentară se îmbină cu o atmosferă plăcută și relaxantă. Te poți aștepta la o experiență modernă, cu aparatură de vârf în domeniul practicii dentare, dar într-un mediu prietenos, unde muzica de pe fundal îți oferă o experiență de neuitat.
Când aducem în discuție conceptul medical de ,,profilaxie” avem în vedere procedurile preventive pe care medicul stomatolog le poate efectua în cadrul cabinetului dentar astfel încât pacientul să aibă zâmbetul pe care și-l dorește. Totodată, acasă pacientul trebuie să țină cont de regulile de igienă orală pe care medicul stomatolog le recomandă. Mai bine prevenim decât să fie nevoie să tratăm.
Încă din primii ani de viață, vizitele la medicul stomatolog ar trebui să facă parte din rutina noastră. Un zâmbet frumos și sănătos necesită implicare constantă, de aceea indicat ar fi ca măcar o dată la șase luni să se efectueze un control stomatologic de rutină.
În primul rând, pacientul trebuie să aibă acasă o bună igienă orală, iar aceasta constă înainte de toate în periajul zilnic al dinților, care trebuie efectuat de două ori pe zi, dimineața după micul dejun și seara, minim 2-3 minute. Acasă, pacientul se poate folosi pentru îngrijirea cavității bucale de următoarele:
În al doilea rând, vizitele periodice la medicul stomatolog ajută pacientul să descopere la timp afecțiuni pe care acesta le poate dezvolta la nivelul cavității bucale. Controlul stomatologic periodic oferă medicului stomatolog posibilitatea depistării apariției cariilor chiar din stadiul incipient.
În cadrul cabinetului dentar, medicul stomatolog apelează la o serie de proceduri stomatologice necesare în prevenirea apariției problemelor dentare:
Când este adusă în discuție noțiunea de ,,endodonție”, pornim de la etimologia
cuvântului și aflăm că termenul provine din limba greacă și se referă la “interiorul
dintelui”. Endodonția aduce în prim - plan tocmai tehnicile de prevenire, diagnosticare și
mai ales de tratament al afecțiunilor pulpei dintelui, adică ale țesutului moale din
interiorul dintelui.
Prin realizarea unui tratatment endodontic, medicul ajută pacientul să își păstreze dinții
naturali cât mai mult timp prin tratarea canalelor dentare. Atunci când dintele este
afectat de o carie mare sau are o fisură adâncă, bacteriile din cavitatea bucală afectează
pulpa și apare infectarea dintelui. Dacă nu se intervine endodontic la timp, acele bacterii
cresc, iar osul în care este implantat dintele va fi la rândul lui afectat.
Folosind aparatură de ultimă generație și consumabile de calitate, manopera este rapidă,
nedureroasă și cu un grad ridicat de succes.
În cadrul clinicii noastre stomatologice, se folosește endodonția microscopică realizată
cu ajutorul microscopului Zumax, tehnologie de ultimă generație care permite realizarea
tratamentului sub un control vizual direct, printr-o iluminare puternică asupra câmpului
operator, precum și cu o capacitate de mărire de până la 25,6 X. În acest fel, medicul poate
observa detalii pe care ochiul liber nu le poate identifica, iar rata de reușită a tratamentului și implicit de păstrare a dintelui natural crește considerabil.
Pentru început medicul pregătește canalul radicular, folosind sisteme manuale, rotative
sau un mix între cele două. Este o etapă importantă, întrucât întreg tratamentul
endodontic depinde de modul său de realizare. Apoi medicul scoate nervul în mai multe etape prin folosirea unor substanțe diferite ce au scop dezinfectarea canalului radicular.
În ultimul rând, medicul realizează obturația de canal prin sigilarea canalului radicular
folosind un sigilant radicular (bioceramică/MTA) și gutapercă injectată prin metoda
modernă de obturare 3D.
Fiind un tratatment care se realizează sub anestezie locală, pacientul nu va simți durere
în timpul procedurii. Iar pentru că starea de confort a pacientului este esențială pentru noi, venim în întâmpinarea nevoii acestuia de a resimți cât mai puțin durere inclusiv în momentul efectuării anesteziei locale, prin utilizarea unei tehnologii de ultimă generație, anume
anestezia computerizată Calaject. Cu ajutorul acestui aparat, soluția analgezică locală
este injectată lent, existând un control asupra fluxului de soluție astfel încât pacientul să
nu resimtă durere.
Medicul stomatolog va recomanda în primul rând efectuarea unei radiografii dentare, iar
în urma analizării acesteia, precum și a efectuării consultului stomatologic, se va putea
stabili strategia terapeutică care se potrivește pacientului: etapele de urmat, durata și
tipul tratamentului, precum și costurile aferente.
Igiena orală de la o vârstă fragedă este esențială pentru o viață sănătoasă. Consultul stomatologic din primii ani de viață ajută la prevenirea eventualelor carii, dar și la informarea părinților asupra rolului lor important în dezvoltarea sănătoasă a dentiției micuților. În cadrul clinicii noastre stomatologice, vizitele la medicul stomatolog sunt distractive, iar micuții își însușesc cunoștințele despre igiena orală prin joc și voie bună.
Prin metode prietenoase și educative, îi ajutăm pe cei mici să se familiarizeze cu cabinetul stomatologic. Medicii noștri recomandă un consult stomatologic chiar din primii doi ani de viață (sau chiar după erupția primilor dinți).
O vizită la medicul stomatolog, precum și un periaj dentar profesional reprezintă primul pas de făcut în familiarizarea celui mic cu cabinetul stomatologic.
Când vii la medicul stomatolog ca la un prieten, nu-i așa că ai veni zilnic?
Ramură a stomatologiei care se ocupă cu îndreptarea și corectarea poziției dinților,
ortodonția derivă din grecescul „orthos” care în traducere înseamnă “a îndrepta” și
„dontos” care înseamnă “dinţi”.
Încă din primii ani de copilărie, parinții au rolul de a-i ajuta pe cei mici să învețe să se
spele corect pe dinți astfel încât igiena orală să facă parte din rutina lor zilnică. Totodată, părinții sunt cei care observă primele nereguli ale dințișorilor copiilor. O primă vizită la medicul stomatolog ar trebui efectuată chiar după apariția primilor dinți de lapte sau în primii doi ani de viață ai micuțului/(ei).
Medicul care practică ortodonția se numește medic specialist ortodont. O primă vizită la acesta se recomandă până la împlinirea vârstei de 7 ani, când părintele sesizează poziția incorectă a dinților (sunt înghesuiți sau cresc unii peste alții) sau în măsura în care cel mic vizitează deja medicul stomatolog din primii ani de viață, iar acesta din urmă apreciază că cel/cea mic/(ă) are probleme legate de dezvoltarea maxilarului și a dinților.
Deși este mult mai ușor de modificat poziția dinților în timpul copilăriei sau al
adolescenței, se remarcă o creștere semnificativă a numărului adulților care apelează la
tratamentul ortodontic.
Pentru a putea beneficia de un tratament ortodontic, mai întâi se realizează o consultație,
apoi se realizează un dosar ortodontic ce conține: radiografie panoramică, teleradiografie
de profil, fotografii specifice pentru ortodonție și o scanare intraorală. La final, în funcție de particularitățile fiecărui caz se întocmește un plan de tratament ortodontic personalizat de către medicul ortodont.
Un aparat dentar bun, aplicat în urma unui consult de specialitate, corectează aspectul
inestetic al dinților, ajutând astfel pacientul să își crească stima de sine.
În cadrul clinicii noastre se utilizează, printre altele, aparatul dentar autoligaturant
Damon, care prezintă o serie de avantaje:
Damon sunt mai ușor de tolerat de către pacient, iar aparatul nu mai este atât de evident;
De regulă, durata purtării unui aparat ortodontic se stabilește în funcție de complexitatea
cazului, cu vizite regulate la medicul specialist, organizate de așa natură de către acesta
astfel încât să se asigure controlul eficient al aparatului ortodontic, iar rezultatul
tratamentului ortodontic să fie atins într-un timp optim. Ulterior îndepărtării aparatului, pacientul va purta o perioadă un aparat special de contenție care poartă denumirea de retainer și care are rolul de a menține și stabiliza rezultatele obținute în urma tratamentului ortodontic. Medicii noștri specialiști apelează în general la o gutieră, care se poartă pe timpul nopții pentru toată perioada de timp recomandată de aceștia.
Odontoterapia are în vedere managementul cariilor dentare - de la tratarea cariilor
simple şi a defectelor de smalţ, până la soluționarea complicaţiilor ce pot afecta şi alte
structuri dentare (dentină).
Cariile dentare reprezintă una din afecțiunile cel mai frecvent întâlnite în cabinetul stomatologic, pot apărea atât la adulți, cât și la copii și constau în deteriorarea smalțului prin înmuierea și subțierea acestui.
Simptomatologic, dintele începe să se decoloreze, apar cavități sau crăpături în dinte,
gingiile se înroșesc, iar pacientul simte durere la mestecat, la alimente dulci, la rece sau
la cald Alimentația nesănătoasă, precum și o igienă orală precară favorizează apariția cariilor. Cariile netratate generează, alături de alți factori, mirosul neplăcut al gurii, fenomen denumit în termeni medicali “halitoză“.
Vizitele regulate la medicul stomatolog îți asigură prevenția apariției cariilor sau tratarea în stadiu incipent al acestora
Un plan de tratament adecvat și bine pus la punct influențează sănătatea orală, estetica dentară și stima de sine a pacientului, consecința firească fiind confortul pacientului și încrederea în medicul stomatolog.
Sistemul Fast and Fixed reprezintă o soluție inovatoare și eficientă pentru înlocuirea dinților lipsă sau deteriorați. Această procedură avansată oferă pacienților o soluție permanentă și estetică, care le permite să se bucure din nou de un zâmbet sănătos și funcțional.
Ne găsești pe Bulevardul Republicii, Nr.189, Bl.6A, de Luni până Vineri între orele 9:00 -19:00
2020-2023 © MKA Dental Clinic